344 de zile cu tine

Dacă nu mă înşel, deşi mi se întâmplă constant în ultimele zile, Henry Miller spunea: “Ca să uiţi o femeie trebuie să o transformi în literatură”. M-am gândit să urmez sfatul, declinat la feminin, chiar dacă nu am cunoscut suficienţi bărbaţi încât să scriu un roman închegat. Şi am să mă antrenez creionând un prim capitol despre tine.

Complexitatea relaţiei dintre un bărbat şi o femeie e dată de tumultul şi spasmele separării. În cuplu, iubim liniar, cu o anume constanţa premeditată. Ne dozăm astfel sentimentele pentru a supravieţui dilatării timpului. Aşa că, amintirile pregnante nu sunt cele din perioada în care periuţele noastre de dinţi au împarţit intimitatea aceluiaşi suport strâmt. Revăd paharele de absinth din nopţile în care tu plecai cu ceartă de acasă, mă umple entuziasmul discuţiilor despre fotbal din Vamă, în prima dimineaţă a anului, senzaţia de tristeţe nefirească de la Balcic, în pragul unei anume porţi, retrăiesc înfruntările iscate de comportamentul tău intruziv. Am imprimată în podul palmei textura canapelei de piele roşie din apartamentul de la Gara de Nord şi memoria olfactivă a caserolelor goale de la Trenta Pizza care nu au edulcorat aşteptarea deciziei tale - poate luată deja la acel moment - în favoarea mea sau a Ei. Cucerirea Jepilor, neaşteptata revedere de la mare, prima noapte în casa parinţilor tăi, la întoarcerea în avansată stare de ebrietate de la un surprise party, dezastruoasa întâlnire cu clanul alor mei. Cuvintele. Necuvintele. Căci cu tine am împărţit cele mai intense tăceri.

Am ales – şi bine am făcut - să trăiesc cu meschinărie  nopţile clorotice, de lepădare buimacă de lucrurile tale, de gesturi, de idei. Am încercat, făra voia mea, egoismul de a simţi exploziv. Şi-ţi răspund, deşi nu m-ai întrebat demult, că sunt nefericită.

                                                     

 ****

Rar, aşa iubesc eu.
Iar când o fac, te-nvăţ pe deasupra şi te pot recita dintr-o suflare, ca pe cea dintâi poezie. Ţi-am trăit copilăria şi intuiesc capitole din viaţa-ţi urzicată de dramolete. Ştiu să-ţi desenez unghiile roase atent, să redau din memorie  numărul exact al genelor ce-ţi umbresc ochiul stâng şi-ţi anticipez, în gând, reacţii creionate de sprâncene.
Pentru că atunci când ai 24 de ani şi un băiat îti spune că a adormit plângând din dragoste pentru tine, îl crezi. Memoria şi ventriculele ţi se expandează cât să îţi aminteşti plenar, iar  fiecare flashback vine să sfărâme zidurile pentru care tu ai turnat cărămizi din furii şi nesomn.
Îţi ştiu toate versurile, au rămas înfierate în locul acela unde somnul căptuşeşte pleoapele grele de plâns. Rimele m-au târât adeseori pe gresia din baie şi doar ritmul lor singur mi-a vibrat pe sub rochii în ultimii ani.
Când nu iubesc, vând metafore, prostule. Numai pe mine m-am dat întreagă, pe un pumn de clipe de somn pufos, în primăvara în care tu te-ai trezit mai devreme.

****

Cuvintele. Nu le împărţim, ci ne împart. Le-am îngrămădit în inbox-uri, în memorie, în pumni. Încolăcidu-le noaptea, respirându-le strâns, spălându-le cu vin dulce şi Cuba Libre de toate înţelesurile şi subînţelesurile, le-am folosit fiecare pe fiecare. Acum zac împăturite pe masă, lângă furculiţă, câteva în scrumieră, câteva în bolul cu miros de busuioc. S-au decolorat, au tivul rupt şi-s scămoşate, după ce am şters cu ele tejghele şi baruri, banchete de taxi, librării, o bucătărie, două bucătării, trei bucătării, patru bucătării...

Încă vreau să mă trezesc cu piciorul tău greu peste mine. Să nu ştiu dacă să te împing la o parte sau să te strâng mai tare. Să am pijamalele smotocite. Tu să mormăi să mai stau şi să iţi vâri nasul în urechea mea. Să sforăi şi să te ţin de nas. Să ne trezim din când în când şi să zâmbim printre gene. Să te vaiţi că iar ai dormit dezvelit. Eu să reprogramez alarma telefonului ca să întârzii lângă tine. Să fiu dimineaţa ta ciufulită. Să mirosim a somn.
Intr-un târziu, să faci tu cafeaua.

Am să lipsesc un timp. Plec să te aduc acasă.

timida am fost, timida-s inca

E asa o vreme calaie afara, calai e si in capul meu. Am ganduri moi, impletite in spic. Uimitor e ca printre ele inca gasesc dorinte. Parca as mai vrea. As vrea sa imi curga scrisul ca pelteaua de pe painea unsa cu Linco la mesele din copilarie. As vrea sa imi curga scrisul cum ii curge lui c, indiferent de noua bazaconie pe care o descrie. Sa-mi scutur glezna de amintirea asta tampita, de obsesia aproape in intregime mentala si mai deloc inimoasa ca intr-un moment, in timp, voi redeveni o optiune. De viata. A ta. Sa nu mai concluzioneze vreun cadru medical ca nu-mi place viata, dupa citirea unei fise in care am completat, la cerere, numarul partenerilor sexuali din ultimele 6 luni si pe cel al tigarilor (ne)fumate dintr-o zi oarecare. De-as avea curaj, l-as plesni pe colegul de la etajul 4 care nu ma saluta niciodata dimineata in 300. As face-o asa, din senin, cand imi respira in par stand la coada in fata tonomatului de cafea. As vrea sa nu-mi mai sariti cu hanorace pe umeri de cate ori ies pe balcoane la tigara. Voi nu simtiti ca fierb? Sau sa ma ridic de la birou intr-o miercuri dupa-amiaza, fara sa salut pe cineva in semn de socoteala, si sa merg La Scena sa petrec ziua boem intr-un fotoliu grena sau in brate de prieten.

As vrea sa ma mangai pe obraji, sa ma ciufulesc in crestet si sa-mi spun ca ma (mai) vreau.

post prost sau cum iubesc eu

rar, asa iubesc.
iar cand o fac, te-nvat pe deasupra si te pot recita dintr-o suflare, ca pe cea dintai poezie. ti-am trait copilaria si intuiesc capitole din viata-ti urzicata de dramolete. stiu sa-ti desenez unghiile, pot sa redau din memorie  numarul exact al genelor ce-ti umbresc ochiul stang si-ti anticipez, in gand, reactii creionate de sprancene.
pentru ca atunci cand ai 24 de ani si un baiat iti spune ca a adormit plangand din dragoste pentru tine, il crezi. memoria si ventriculele ti se expandeaza cat sa iti amintesti plenar, iar  fiecare flashback vine sa sfarame zidurile pentru care tu ai turnat caramizi din furii si nesomn.
iti stiu toate versurile, au ramas infierate in locul acela unde somnul captuseste pleoapele grele de plans. rimele ma tarau astazi pe gresia din baie si doar ritmul lor singur mi-a vibrat pe sub rochii in ultimii ani.
cand nu iubesc, vand metafore, prostule. numai pe mine m-am dat intreaga, pe un pumn de clipe de somn pufos, in primavara in care tu te-ai trezit mai devreme.