Draga internetule,

Trecut-a anul. Spasita ma intorc ca o Lolita risipitoare si mi te inchipui recitandu-mi din Minulescu, in nemasurata ta gratitudine de amant mai varstnic: “eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar maine/dar fiindca azi mi te dai toata/am sa te iert-/ e vechi pacatul/ si nu esti prima vinovata!...”. E lesne de inteles ca pretuiesc latura ta desueta, convinsa fiind ca de-acolo-ti tragi fecunditatea. Ce nu reusesti sa controlezi tu, dragul meu, este ce se intampla intre de fiecare data cand ma intorc.

Te-am prevenit ca-mi cumpar plecari mai ceva ca aeroportul Henri Coanda, doar ca am omis sa-ti dau heads up inainte de fiecare.  Ultima oara, te-am lasat sa rememorezi tabela de departures, nu fara sa-ti recit un plec tardiv de pe un ecran lat de cinematograf, recunoscandu-ti viclean ca ma bucuram ca te bucurai de mine.

Chiar si-asa, m-am trecut. Si m-ai trecut. Degeaba ma intorci si ma rogi sa tac, n-ai sa-mi mai asculti ticaitul. Nu o sa mi se mai propage prin straturile celulare ca apoi sa-mi strapunga tegumentul, vibrand ca apa sub bataia cu pietre. Trairile flamboaiante nu mai sunt pentru mine cum - am descoperit de curand - nici tehnica inmultirii numerelor naturale nu mai e.

Spasita se intoarce Lolita maica-mii si, spre deosebire de nimfeta lui Nabokov, cochetaria ei sta in a continua sa scrie intortocheat.

Din genunchi,

L.

344 de zile cu tine

Dacă nu mă înşel, deşi mi se întâmplă constant în ultimele zile, Henry Miller spunea: “Ca să uiţi o femeie trebuie să o transformi în literatură”. M-am gândit să urmez sfatul, declinat la feminin, chiar dacă nu am cunoscut suficienţi bărbaţi încât să scriu un roman închegat. Şi am să mă antrenez creionând un prim capitol despre tine.

Complexitatea relaţiei dintre un bărbat şi o femeie e dată de tumultul şi spasmele separării. În cuplu, iubim liniar, cu o anume constanţa premeditată. Ne dozăm astfel sentimentele pentru a supravieţui dilatării timpului. Aşa că, amintirile pregnante nu sunt cele din perioada în care periuţele noastre de dinţi au împarţit intimitatea aceluiaşi suport strâmt. Revăd paharele de absinth din nopţile în care tu plecai cu ceartă de acasă, mă umple entuziasmul discuţiilor despre fotbal din Vamă, în prima dimineaţă a anului, senzaţia de tristeţe nefirească de la Balcic, în pragul unei anume porţi, retrăiesc înfruntările iscate de comportamentul tău intruziv. Am imprimată în podul palmei textura canapelei de piele roşie din apartamentul de la Gara de Nord şi memoria olfactivă a caserolelor goale de la Trenta Pizza care nu au edulcorat aşteptarea deciziei tale - poate luată deja la acel moment - în favoarea mea sau a Ei. Cucerirea Jepilor, neaşteptata revedere de la mare, prima noapte în casa parinţilor tăi, la întoarcerea în avansată stare de ebrietate de la un surprise party, dezastruoasa întâlnire cu clanul alor mei. Cuvintele. Necuvintele. Căci cu tine am împărţit cele mai intense tăceri.

Am ales – şi bine am făcut - să trăiesc cu meschinărie  nopţile clorotice, de lepădare buimacă de lucrurile tale, de gesturi, de idei. Am încercat, făra voia mea, egoismul de a simţi exploziv. Şi-ţi răspund, deşi nu m-ai întrebat demult, că sunt nefericită.

                                                     

 ****

Rar, aşa iubesc eu.
Iar când o fac, te-nvăţ pe deasupra şi te pot recita dintr-o suflare, ca pe cea dintâi poezie. Ţi-am trăit copilăria şi intuiesc capitole din viaţa-ţi urzicată de dramolete. Ştiu să-ţi desenez unghiile roase atent, să redau din memorie  numărul exact al genelor ce-ţi umbresc ochiul stâng şi-ţi anticipez, în gând, reacţii creionate de sprâncene.
Pentru că atunci când ai 24 de ani şi un băiat îti spune că a adormit plângând din dragoste pentru tine, îl crezi. Memoria şi ventriculele ţi se expandează cât să îţi aminteşti plenar, iar  fiecare flashback vine să sfărâme zidurile pentru care tu ai turnat cărămizi din furii şi nesomn.
Îţi ştiu toate versurile, au rămas înfierate în locul acela unde somnul căptuşeşte pleoapele grele de plâns. Rimele m-au târât adeseori pe gresia din baie şi doar ritmul lor singur mi-a vibrat pe sub rochii în ultimii ani.
Când nu iubesc, vând metafore, prostule. Numai pe mine m-am dat întreagă, pe un pumn de clipe de somn pufos, în primăvara în care tu te-ai trezit mai devreme.

****

Cuvintele. Nu le împărţim, ci ne împart. Le-am îngrămădit în inbox-uri, în memorie, în pumni. Încolăcidu-le noaptea, respirându-le strâns, spălându-le cu vin dulce şi Cuba Libre de toate înţelesurile şi subînţelesurile, le-am folosit fiecare pe fiecare. Acum zac împăturite pe masă, lângă furculiţă, câteva în scrumieră, câteva în bolul cu miros de busuioc. S-au decolorat, au tivul rupt şi-s scămoşate, după ce am şters cu ele tejghele şi baruri, banchete de taxi, librării, o bucătărie, două bucătării, trei bucătării, patru bucătării...

Încă vreau să mă trezesc cu piciorul tău greu peste mine. Să nu ştiu dacă să te împing la o parte sau să te strâng mai tare. Să am pijamalele smotocite. Tu să mormăi să mai stau şi să iţi vâri nasul în urechea mea. Să sforăi şi să te ţin de nas. Să ne trezim din când în când şi să zâmbim printre gene. Să te vaiţi că iar ai dormit dezvelit. Eu să reprogramez alarma telefonului ca să întârzii lângă tine. Să fiu dimineaţa ta ciufulită. Să mirosim a somn.
Intr-un târziu, să faci tu cafeaua.

Am să lipsesc un timp. Plec să te aduc acasă.

timida am fost, timida-s inca

E asa o vreme calaie afara, calai e si in capul meu. Am ganduri moi, impletite in spic. Uimitor e ca printre ele inca gasesc dorinte. Parca as mai vrea. As vrea sa imi curga scrisul ca pelteaua de pe painea unsa cu Linco la mesele din copilarie. As vrea sa imi curga scrisul cum ii curge lui c, indiferent de noua bazaconie pe care o descrie. Sa-mi scutur glezna de amintirea asta tampita, de obsesia aproape in intregime mentala si mai deloc inimoasa ca intr-un moment, in timp, voi redeveni o optiune. De viata. A ta. Sa nu mai concluzioneze vreun cadru medical ca nu-mi place viata, dupa citirea unei fise in care am completat, la cerere, numarul partenerilor sexuali din ultimele 6 luni si pe cel al tigarilor (ne)fumate dintr-o zi oarecare. De-as avea curaj, l-as plesni pe colegul de la etajul 4 care nu ma saluta niciodata dimineata in 300. As face-o asa, din senin, cand imi respira in par stand la coada in fata tonomatului de cafea. As vrea sa nu-mi mai sariti cu hanorace pe umeri de cate ori ies pe balcoane la tigara. Voi nu simtiti ca fierb? Sau sa ma ridic de la birou intr-o miercuri dupa-amiaza, fara sa salut pe cineva in semn de socoteala, si sa merg La Scena sa petrec ziua boem intr-un fotoliu grena sau in brate de prieten.

As vrea sa ma mangai pe obraji, sa ma ciufulesc in crestet si sa-mi spun ca ma (mai) vreau.

post prost sau cum iubesc eu

rar, asa iubesc.
iar cand o fac, te-nvat pe deasupra si te pot recita dintr-o suflare, ca pe cea dintai poezie. ti-am trait copilaria si intuiesc capitole din viata-ti urzicata de dramolete. stiu sa-ti desenez unghiile, pot sa redau din memorie  numarul exact al genelor ce-ti umbresc ochiul stang si-ti anticipez, in gand, reactii creionate de sprancene.
pentru ca atunci cand ai 24 de ani si un baiat iti spune ca a adormit plangand din dragoste pentru tine, il crezi. memoria si ventriculele ti se expandeaza cat sa iti amintesti plenar, iar  fiecare flashback vine sa sfarame zidurile pentru care tu ai turnat caramizi din furii si nesomn.
iti stiu toate versurile, au ramas infierate in locul acela unde somnul captuseste pleoapele grele de plans. rimele ma tarau astazi pe gresia din baie si doar ritmul lor singur mi-a vibrat pe sub rochii in ultimii ani.
cand nu iubesc, vand metafore, prostule. numai pe mine m-am dat intreaga, pe un pumn de clipe de somn pufos, in primavara in care tu te-ai trezit mai devreme.

cover hog

am gasit in poze puloverul ala lalai si ridicol pe care il purtai atunci, prima oara, la traian 42. jumatate de an mai tarziu, tot puloverul imi spunea mai multe decat tine. mai apoi mi-ai fluturat prin fata ochilor un tricou in dungi si-un breton in ochi. tot nimic. cred ca totusi am zarit un bolovanit usor in privirea-ti albastra cand am impartasit in plen niste trucuri mnemotehnice cu care obisnuiesc sa-mi castig audienta, de cate ori ma sugruma sfiiciunea. derulam actiunea pana in mai anno domini cand, asteptandu-l pe m, ma foiam nervoasa pe canapeaua de piele maro din living. ii spusesem ca vinul ala se bea la temperatura camerei, dar insista sa aduca gheata. avea sa-l strice, asa cum stricase si prima noastra intalnire, din aceeasi seara, la care a venit calarind o bicicleta micuta, de oras, la care asortase manusile alea na-soa-le. "the moment that you stepped into the room, you took my breath awaaaaaay", as putea sa-ti cant intr-un glas cu freddie. nu-i de mirare ca la sfarsit de vara mi-am luat strictul necesar de sentimente si m-am mutat dintr-un capat in altul al fainarilor.

doar ca eu sunt "hotul de plapuma", the reacher. mi-ar fi trebuit cam tot ce aveai tu de dat (nu neaparat de bunavoie) si ceva in plus: intelegere cand nu mi-ar fi mai trebuit nimic. si, asa cum remarcai la prima citire a copilariilor scrise din genunchi, miza era sa nu fi redus la initiala.

lu-de-luni

in ultimul an de facultate, prietena mea creata si zglobie, M&M, pe-atunci mai virgina decat berile lui 5peck din frigider, a pozat pentru razvan voiculescu in toata splendoarea tegumentului ei de mignona. deci nud.
fotograful, obisnuit ca femeile sa se contorsioneze nerusinat si lasciv pentru obiectivul lui, a remarcat ca ii lipsesc gesturile tandre. complet adevarat, caci ele, femeile, spre deosebire de nimfetele intarziate, cand raman fara haine, tind sa se manifeste la fel ca in intimitate cu iubitul – fiecare miscare devenind o expresie a sexualitatii lor.

iubirile curg una din alta si, chiar daca am fost impari o vreme, ducem cu noi obiceiurile erotice deprinse dintr-una in cealalta. si formulele de alint ori numele, bineinteles. ca doar avem exercitiul folosirii lor. si-uite-asa se face ca acum vreo 2 ierni, intr-un magazin din intersectia iancului, in dreptul raftului cu conserve de ton, el ma striga pe numele fostei, care avea in comun cu al meu numarul de litere din alcatuire. 5. am zambit si afara si-nauntru, sperand ca e sfarsit de catharsis.

iti trag din tigara pe pervazul casei cu gratii si-asa imi vine sa te strig pe nume pe care mama ta nu te-a chemat acasa, de la joaca. dar stiu ca nu pot sa ravnesc la tine decat procentual, si-atunci, mai bine, lu-de-luni.

quod erat demonstrandum