closure

simetria de temut. rastoarna si contrazice zodii. horoscoape. stiu ca s-a intamplat. calculez, compar si plang.

Buna dimineata, la Mos-Ajun!

revin la taste, de pe plaiuri vrincene, cu o veste de ultima ora: ne-au calcat hotii. pezevenghii nu s-au inspaimantat de alura voinica a lui tata Pluto, nici de toti cei 25 ai sai in serviciul politiei romane.
au trecut tiptil prin holul imparatit de Ratso (a.k.a Pufa-Fufa/Pamfila), nestarnindu-i niciun chitz, lasand-o sa roada in continuare batoane de lucerna in tinuturile ei de rumegus cu parfum (discret) de citrice (!). pot sa jur ca au adulmecat prin bucatarie ciocolata de casa pe care doar mama o scoate cu gust de fudge englezesc si aspect de caramida, ca in poza de pe pagina de mijloc din Sanda Marin, editia revizuita. ehehe, vreo doua veri am stat cu burta pe cartea asta, fascinata de ingredientele care mai de care mai sonore; o citeam si ma simteam satula. ma mir ca n-au dat iama in cuptor peste panettonele cu origini macaronare, insa bine(-)crescut si ritualica friptura de porc. as fi inteles, pentru ca de!, si in familia noastra pofta transcede restrictiile religioase...dar nu, au mers mai departe, neintimidati de bucatele pregatite de mama dupa retete pe care eu nici cu trucuri mnemotehnice nu le-as reproduce cu succes.
vant au facut usii din sufragerie si s-au instalat pe fotoliile proaspat retapitate. au venit, pesemne, cu aceleasi intentii cu care tataie Neculai povestea ca i-au calcat nemtii satul – sa-si bea cafeaua. ca-fea-ua. re-ta-pi-ta-te. mobila asta de-o varsta cu mine a fost ferita cu scrupulozitate de degete murdare, bauturi carbogazoase si pasta de pix. pana noaptea trecuta. colbul s-a ales de catifeaua roz cenusa de trandafir, iar pe unul dintre spatare puteai sa-ti citesti viitorul, atat era zatul de dens. ciucurii covorului compromisi asijderea. persan de Cisnadie, atat va spun.
ne-au calcat hotii si bine-au facut. multumescu-le ca diseara, la masa Ajunului, ne vor merge bucatele lin, iar nu cu noduri.

ninge si mi-e ciudat de bine. am rupt jaluzele tot strecurandu-ma pe pervaz. fac si refac listute cu cadouri; ma simt generoasa. deschid si inchid cutiile de pe birou without an obvious reason. cand unii termina, eu incep.
i have a snowy date.

344 de zile cu tine

Daca nu ma insel, desi mi se intampla constant in ultimele zile, Henry Miller spunea: “Ca sa uiti o femeie trebuie sa o transformi in literatura”. M-am gandit sa urmez sfatul, declinat la feminin, chiar daca nu am cunoscut suficienti barbati incat sa scriu un roman inchegat. Si am sa ma antrenez creionand un ultim capitol despre tine.

Complexitatea relatiei dintre un barbat si o femeie e data de tumultul si spasmele separarii.

In cuplu, iubim liniar, cu o anume constanta premeditata. Ne dozam astfel sentimentele pentru a supravietui dilatarii timpului. Asa ca amintirile pregnante, nu sunt cele din perioada in care periutele noastre de dinti au impartit intimitatea aceluiasi suport stramt. Revad paharele de absinth din noptile in care tu plecai cu cearta de acasa, ma umple entuziasmul discutiilor despre fotbal din Vama, in prima dimineata a anului, senzatia de tristete nefireasca de la Balcic, in pragul unei anume porti, retraiesc discutiile iscate de comportamentul tau intruziv. Am in podul palmei imprimata textura canapelei de piele rosie de la Gara de Nord si memoria olfactiva a caserolelor goale de la Trenta Pizza care nu au edulcorat asteptarea deciziei tale - poate luata deja la acel moment - in favoarea mea sau a ei. Cucerirea Jepilor, neasteptata revedere de la mare, prima noapte in casa parintilor tai, la intoarcerea in avansata stare de ebrietate de la un surprise party, dezastruoasa intalnire cu clanul alor mei. Cuvintele. Necuvintele. Caci cu tine am impartit cele mai intense taceri.

Am ales – si bine am facut - sa traiesc cu egoism noptile clorotice, de lepadare buimaca de lucrurile tale, de gesturi, de idei. Am incercat, fara voia mea, egoismul de a simti exploziv. Si-ti raspund, desi nu m-ai intrebat demult, ca sunt fericita.

the power of six

de cand ma stiu privesc situatiile dintr-un singur unghi ingust, ca un fotograf amator care nu a auzit de fotografia panoramica. si-a batut gura de pomana oana pellea de-a lungul unui training de cateva zile incercand sa ma convinga sa-l schimb. n-am putut. si apropo de fotografie, de dimineata am vazut niste poze cu oameni cunoscuti. jumatate dintre ei prieteni. mai noi, mai vechi, mai dragi, mai reci. nu am participat la evenimentul surprins de camera, insa am aflat ca intr-una dintre secundele fotografice cineva a exclamat: lipseste lu! m-au cautat pe rand cu gandul, nu cu privirea. este un detaliu care – brusc – a largit unghiul meu de incadrare a vartejului de circumstante si a oamenilor pe care ii poarta.

you know me better

imi aprind o tigara. sunt o fumatoare de ocazie, doar ca ocaziile s-au inmultit in ultimul timp. ma asez pe bordura inca incalzita de soare, intr-un loc ceva mai ferit. aud troleul intrand infranat pe strada si inchid ochii. ghicesc in gand: 85. imi iau genunchii in brate dupa ce am labartat puloverul peste ei.
strada mea. sunt mai bine de 3 ani de cand vin aici, pe trotuarul din fata acestei foste case boieresti. a fost o vreme in care vecinii credeau ca locuiesc inauntru, impreuna cu mama, intr-unul dintre apartamentele cu vedere la strada. am locuit, ce-i drept, dar mama era a lui si era mai tot timpul plecata. se intorcea pentru cateva zile cu tofu, branza beaufort, ceaiuri, sute de fotografii si povestiri despre adevaratul Moulin Rouge. mirosea a Eau d'Eden si purta perle. vorbea mult, iar tie iti umplea paharul sau ceasca. gatea papricas si ii scria scrisori unei matusi care cred ca inca locuieste la cateva strazi distanta - asa o forta sa isi pastreze luciditatea. se logodise la 45 de ani si era indragostita ca la 15. servea cu un Campari povestile noastre studentesti.
ii spuneam maman. acum 3 ani.
azi ma urasc pentru ca sunt inflexibila. cum nu am capacitatea sa ii cobor cateva trepte, ii concediez definitiv pe cei care ma ranesc. prefer sa ma tavalesc de dor decat sa le port pica si sa ii judec in gand. aleg sa poposesc din cand in cand pe cate o bordura, sub o fereastra cu storuri groase.