mai spulberat

anul asta, de-o cromatica sufleteasca sora cu funinginea.

de ce nu ne sunt deciziile conditionate doar de nevoi?

atat

altfel

fac ce fac si iar ajung falita. se pare ca eu si bancnotele nu petrecem niciodata suficient timp impreuna intre zilele de leafa pentru a putea construi o relatie. termenul de "cunostinte" caracterizeaza foarte bine raporturile dintre noi. despre sentimente nici nu incape vorba. apreciere, de unde, cand ele se depreciaza singure suspinand dupa others of their kind, putin virate in verde?

noroc cu prietenii care se ingrijesc ca spiritu-mi gurmand sa nu devina depresiv si mizerabil in ultima saptamana din fiece luna. asta le permite ca, doar din cand in cand - azi fiind unul dintre "cand-uri"- sa-mi trimita indemnuri ca asta:
http://creativity-online.com/work/view?seed=0ef02fb8

asa-mi trebuie

si-am facut lucrurile si ca la carte. ajunsesem sa cred ca 7th Heaven chiar e inspirat din realitate. si iar mi-am luat-o in cap si mi-a dat Doamne-Doamne la gioale. m-a pus la colt, in genunchi, pe coji de trecut. asa-mi trebuie.

nu doare. nu zvacneste. nu curge. insa e aici sa ramana. asa-mi trebuie.

ma simt cutie. de jucarii. iar micutul a intrat in clubul cercetasilor si este ademenit de alte cotloane.
am crezut ca il pot fascina la nesfarsit. gandire de carton! asa-mi trebuie.

bajbai, asta stiu sa fac cel mai bine. inca atribui concluziilor non-culori, nu am invatat sa le clasific in griuri colorate. nici alfabetul rabdarii nu-l stiu decat pana la jumatate. si nici piciorul nu mi-e croit pe masura pragului. asa-mi trebuie.

cu fes sau fara fes, se intampla

ma macina o nevoie organica de nicotina. doar asa pot sa anihilez o alta nevoie mult prea omeneasca. si zac.

cinism. sunt fortata sa accept ca nimic nu e rational, desi traim pasiuni programate, si sa inteleg ca ori imi iau elan de a calca toate lucrurile in care cred in picioare, ori continuu pe stand by mode si raman cu mainile intinse lasandu-L sa treaca pe langa mine.
e o confruntare intre principii vechi si sentimentele astea calde. si e baraj. o sfartecare a unor norme pe baza carora am anulat, de curand, unor prieteni aceasta calitate.

da, da maturitatea e capricioasa.

si totul se rezuma la versurile de sambata seara: "It's meeting the man of my dreams/And then meeting his beautiful wife "

sambata, 11.10, Piata Victoriei

ne reintalnim. pentru a doua oara in doi ani. alta intersectie, alta trecere de pietoni, aceeasi geaca kaki. acelasi tu.

pas in loc, pala de vant, caldut, cald, cald, inima bum, scartaiala in genunchi, inec. verde ochi, semafor verde (blestemat!), a trecut!

mergem mai departe. la fel ca in viata. intram la metrou. aceleasi scari, acelasi peron, acelasi tren. o statie. doua. cobor si ma opresc. un vagon, doua, trei. ma vezi, dar nu ma (mai) stii. sunt eu. dar nu aceeasi.

rogvaiv.

razna

renunt la a mai renunta si rabd. (urate verbe!) renunt la orgoliu de a pune venin in loc de punct, la ambitia care m-a premiat in scoala generala, la invariabilul trebuie cu a avea in cc. imi tarsai macinarea peste toate insumate, las replici evazive si tonul usor sarcastic sa-mi intepe obrajii si creionez pasi mici, in loc. nu-mi pot trasa o directie cand orizontu-i sugrumat cu un lacat ruginit, imediat langa ieri-ul inecat cu o madlena.
raman pentru o vreme aici, infofolita cu un fular in dungi. va fi polita mea pentru vise colorate. imi tin respiratia si las ameteala gri sa-mi tina de urat.
galben e primul inceput care crede in mine.
te-astept verde.