sambata, 11.10, Piata Victoriei

ne reintalnim. pentru a doua oara in doi ani. alta intersectie, alta trecere de pietoni, aceeasi geaca kaki. acelasi tu.

pas in loc, pala de vant, caldut, cald, cald, inima bum, scartaiala in genunchi, inec. verde ochi, semafor verde (blestemat!), a trecut!

mergem mai departe. la fel ca in viata. intram la metrou. aceleasi scari, acelasi peron, acelasi tren. o statie. doua. cobor si ma opresc. un vagon, doua, trei. ma vezi, dar nu ma (mai) stii. sunt eu. dar nu aceeasi.

rogvaiv.

razna

renunt la a mai renunta si rabd. (urate verbe!) renunt la orgoliu de a pune venin in loc de punct, la ambitia care m-a premiat in scoala generala, la invariabilul trebuie cu a avea in cc. imi tarsai macinarea peste toate insumate, las replici evazive si tonul usor sarcastic sa-mi intepe obrajii si creionez pasi mici, in loc. nu-mi pot trasa o directie cand orizontu-i sugrumat cu un lacat ruginit, imediat langa ieri-ul inecat cu o madlena.
raman pentru o vreme aici, infofolita cu un fular in dungi. va fi polita mea pentru vise colorate. imi tin respiratia si las ameteala gri sa-mi tina de urat.
galben e primul inceput care crede in mine.
te-astept verde.