joi, 24 decembrie 2009

Buna dimineata, la Mos-Ajun!

revin la taste, de pe plaiuri vrincene, cu o veste de ultima ora: ne-au calcat hotii. pezevenghii nu s-au inspaimantat de alura voinica a lui tata Pluto, nici de toti cei 25 ai sai in serviciul politiei romane.
au trecut tiptil prin holul imparatit de Ratso (a.k.a Pufa-Fufa/Pamfila), nestarnindu-i niciun chitz, lasand-o sa roada in continuare batoane de lucerna in tinuturile ei de rumegus cu parfum (discret) de citrice (!). pot sa jur ca au adulmecat prin bucatarie ciocolata de casa pe care doar mama o scoate cu gust de fudge englezesc si aspect de caramida, ca in poza de pe pagina de mijloc din Sanda Marin, editia revizuita. ehehe, vreo doua veri am stat cu burta pe cartea asta, fascinata de ingredientele care mai de care mai sonore; o citeam si ma simteam satula. ma mir ca n-au dat iama in cuptor peste panettonele cu origini macaronare, insa bine(-)crescut si ritualica friptura de porc. as fi inteles, pentru ca de!, si in familia noastra pofta transcede restrictiile religioase...dar nu, au mers mai departe, neintimidati de bucatele pregatite de mama dupa retete pe care eu nici cu trucuri mnemotehnice nu le-as reproduce cu succes.
vant au facut usii din sufragerie si s-au instalat pe fotoliile proaspat retapitate. au venit, pesemne, cu aceleasi intentii cu care tataie Neculai povestea ca i-au calcat nemtii satul – sa-si bea cafeaua. ca-fea-ua. re-ta-pi-ta-te. mobila asta de-o varsta cu mine a fost ferita cu scrupulozitate de degete murdare, bauturi carbogazoase si pasta de pix. pana noaptea trecuta. colbul s-a ales de catifeaua roz cenusa de trandafir, iar pe unul dintre spatare puteai sa-ti citesti viitorul, atat era zatul de dens. ciucurii covorului compromisi asijderea. persan de Cisnadie, atat va spun.
ne-au calcat hotii si bine-au facut. multumescu-le ca diseara, la masa Ajunului, ne vor merge bucatele lin, iar nu cu noduri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu